Despre alaptare si durere

Ruxandra Luca, alaptare, alaptatul nu doare

Citesc (prea des) ca alaptatul doare. Ca nu-i pentru oricine. Ca-ti vine sa renunti de nenumarate ori pe parcurs, dar strangi din dinti si inghiti tot chinul de dragul ghemului tau de iubire. Chiar asa o fi alaptarea, un chin? Impart cu voi experientele mele cu cei doi copii.

Cu alaptarea primul baiat n-am facut o treaba prea buna, recunosc. Nu mi-a iesit. Nici nu mi-am dat silinta suficient, nici n-am gasit la timp sprijinul de care as fi avut atata nevoie, nici nu m-am informat cum trebuie. N-am stiut cat pierdem amandoi, dar mai ales el.

Cand l-am vazut asa agitat mereu la san, am zis ca nu vrea sa suga si gata, n-am ce face. Pornisem si pe ideea ca sase luni de lapte matern sunt arhi suficiente si atunci am avut grija sa-i mulg lapte in primele luni de viata si sa i-l ofer in biberon. Plus lapte praf, cand si cand, dupa cum era necesar.

Apoi, cat am fost insarcinata cu Bebe 2, am citit mai tot ce mi-a picat in mana despre alaptare. Lucruri pozitive, frumoase, incurajatoare, experiente fericite ale mamelor care si-au alaptat cu succes puii. Toate acestea m-au motivat, m-au incarcat cu asa o stare de bine si  mi-au dat increderea ca voi reusi si eu a doua oara.

Pe parcursul celor noua luni cat Aris a stat in burtica, am incercat sa constientizez perfect prezenta lui acolo, am construit o relatie cu omuletul care crestea frumos inauntrul meu si am stiut, cumva, sa ma bucur de fiecare secunda a sarcinii cu el. Legatura puternica dintre noi s-a creat inca de cand era cat un bob de mazare.

L-am strans in brate pentru prima oara si i-am simtit prezenta la pieptul meu ca pe ceva firesc, ca pe o completare a vietii mele si un inceput de mai bine, mai bine decat imi fusese vreodata pana atunci. In acest context, si alaptarea a venit la fel de firesc. Mi s-a parut asa natural sa-l pun la san, sa-l vad cum se linisteste acolo, cum se satura si adoarme lin.

Mamici dragi, alaptatul nu inseamna durere. Alaptatul e ceva frumos, firesc, e modul in care imi hranesc fiul de aproape un an si e ceva ce cu sigurata vei putea face si tu, daca iti doresti lucrul acesta.

Vreau sa fiu sincera cu tine, cea care citesti aceste randuri. Nu-ti spun vorbe goale, nu te incurajez si atat. Alaptatul, asa cum il experimentez eu cu Aris, chiar e iubire, alaptatul e frumos, senin si in mod normal nedureros.

Sa-ti spun, totusi, cand ar putea fi mai neplacut. La inceput. Cand sanii tai nu sunt obisnuiti sa hraneasca bebelusul si atunci se inrosesc, devin sensibili, chiar durerosi, astfel ca ai putea sa nu te simti in largul tau. Trece repede perioada asta. Odata ce v-ati obisnuit unul cu celalalt, nu ar trebui sa mai aveti probleme.

Daca durerea persista, ba chiar creste in intensitate, atunci ceva nu este in regula. Clar! Durerea semnaleaza probleme, iar problemele trebuie rezolvate, nu ignorate sau tolerate pana la punctul in care ajungi sa cedezi.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii din timpul alaptarii e legata de atasarea incorecta la san a bebelusului. Tin minte ca nici mie nu mi-a iesit perfect din prima, dar am tinut aproape cremele pe baza de lanolina si am tratat orice mica rana aparuta la nivelul sanilor, care mi-ar fi putut da batai de cap mai tarziu.

Mai ca as fi renuntat la alaptat, dar…

Acum e musai sa va povestesc despre o experienta pe care am avut-o in timpul primei luni de viata a lui Aris si din pricina careia mai ca as fi renuntat la alaptat, asa hotarata cum eram, informata si plina de toata iubirea din lume pentru bebelusul meu.

Dupa ce ne-am externat, totul a mers perfect, alaptam fara probleme si gaseam usor pozitiile cele mai comode, si ziua si noaptea. Apoi au inceput durerile de sani, initial scazute ca intensitate. Am crezut ca iar am niste fisuri si-am aplicat crema pe baza de lanolina pana n-am mai putut. Dupa fiecare alaptat, crema si iar crema, dar nimic.

Durerile cresteau de la o ora la alta, astfel ca am ajuns dupa vreo trei zile sa plang efectiv cand alaptam. Cum punea Aris gurita pe sani, cum simteam o intepatura puternica si adanca tare. Imi dadeau lacrimile automat, nu le mai puteam controla. Strangeam din dinti, inchideam ochii, imi muscam buzele.

Dupa cateva astfel de experiente dureroase, ajunsesem sa nu-mi mai doresc sa-l pun la san si, sigur, numai putin de-ar mai fi continuat situatia asta, as fi ajuns sa nu mai am lapte. O reactie fireasca, de autoaparare, a organismului meu. In trei zile ma simteam deja terminata si foarte speriata. Durerea imi paralizase capacitatea de a gandi, imi era tot mai greu sa vad lucrurile clar si nu-mi doream decat sa n-o mai simt, cu orice pret.

In tot acest timp, tot felul de voci din jurul meu ma indemnau sa rezist. Nu sa caut ajutor specializat, nu sa identific problema, nu sa gasesc o solutie, ci sa rezist. Ca alaptatul e normal sa doara si daca nu doare nu-i alaptat. Aceasta a fost perioada in care am auzit de la alte mame povesti despre cum au alaptat ele printre lacrimi si totusi au supravietuit, despre cum le tasnea efectiv sangele si n-au mai murit, despre cum erau pline de rani pe care le-au ignorat, ca doar era firesc.

Nu, mame dragi, nu era firesc. Nici sa te doara in halul asta, nici sa sangerezi asa, nici sa sperii alte mamici aflate la inceput de drum cu astfel de povesti horror. Doar am crezut mereu despre mine ca sunt un om perfect capabil sa gandeasca singur, sa-si ia propriile decizii, sa nu se lase influentat de cei din jur. Si cat mai citisem despre alaptare si ce bine mersese totul initial!

Dar uite ca in astfel de momente de cumpana, atunci cand esti sensibila tare, speriata de durere, de necunoscut, ajungi sa nu mai poti gandi clar. Ma invinovateam chiar ca nu sunt destul de puternica, asa, ca mamele acelea „eroine”, care alaptau cu dureri cumplite si nu se mai plangeau atat.

A fost nevoie de un simplu control la medicul neonatolog al lui Aris. Un simplu control si imediat a fost identificata problema. Ceva banal, care se trata extrem de simplu si care iata, ar fi ajuns in cel mai scurt timp sa ma faca, poate, sa renunt la alaptat.

Aris avea stomatita micotica. De aici si durerile mele, probabil imi transmisese infectia. Minunat este ca el nu parea sa sufere in vreun fel: era linistit, dormea si manca foarte bine. Tratamentul? Glicerina simpla, aplicata pe sani inainte de fiecare supt: ma tratam si eu, il tratam si pe el in acealsi timp.

Am simtit aproape imediat diferenta. Nu stiu daca a fost nevoie de 24 de ore ca durerile sa dispara complet. Incredibil! Am invatat atat de multe din aceasta experienta si sper din suflet sa va fie de folos si voua.

Unicele dureri pe care le-am simtit de atunci, in aproape un an de cand alaptez, au fost in momentele in care puiul nu s-a atasat corect la san si mi-a provocat diverse rani. Superficiale, s-au rezolvat rapid cu crema pe baza de lanolina, care face minuni. Trebuie doar sa tii problemele din scurt.

Acum, de cand i-au dat dintisorii, are grija sa ma mai composteze (rade apoi, pentru el, dragutul, e o gluma). Sau in timpul hranirilor de noapte ma poate musca, atunci cand suntem semi-adormiti amandoi si nu stau nici eu cum trebuie, nu prinde nici el corect sanul. Putina crema si gata, pana la urmatorul alaptat nu mai avem probleme. In mod normal, cand il am la san, nu simt altceva decat liniste si iubire. Atat. Asta ar trebui sa simti si tu.

As vrea sa nu nu te lasi inflentata de experientele negative ale altor mamici. Stiu ca alaptatul nu vine mereu firesc, stiu ca pot aparea tot felul de piedici (descrise pe larg in diverse articole, pe bloguri, in cercurile tale de prietene), dar e foarte probabil ca in cazul tau lucrurile sa decurga lin. Gandurile negative te pot coplesi, alunga-le din start si imagineaza-ti ce frumos va fi totul dupa venirea pe lume a bebelusului.

Nu uita, daca alaptatul doare, nu inseamna ca e normal sa fie asa, ca ar trebui sa inchizi ochii si sa induri. Indiferent ce ti-ar spune „binevoitorii” din jur. Inseamna ca ar trebui sa ceri ajutor specializat, sa identifici cauza durerii si sa o tratezi, ca sa te poti bucura linistita de experienta aceasta minunata a alaptarii puiului tau. Cauzele sunt adesea simplu de gasit de catre specialisti si la fel de simplu de tratat. Mi-ar placea ca experienta ta cu alaptarea bebelusului sa fie cel putin la fel de frumoasa ca a mea! Iti doresc asta!

LATER EDIT: Dintisorii lui Aris mi-au mai cauzat ceva rani intre timp si, acolo unde lanolina nu a mai fost de ajutor, au intervenit compresele pentru sani impregnate cu gel bio-activ, care au facut minuni pentru vindecare. Sunt naturale, si antiinflamatoare si antiseptice. Puiul are acum 1 an si jumatate, iar alaptarea continua cu succes. 🙂

17 comentarii pe “Despre alaptare si durere

  1. Maria spune:

    Buna Ruxandra,

    Am nevoie de un sfat, am nascut de 3 zile si nu imi porneste lactactia, lucru care ma streseaza foarte tare. Ce as putea sa fac? am tot primit sfaturi de la cadrele medicale, dar fara rezultat deocamdata. Nu stiu prea bine nici cum sa il atasez si nici el micutu nu stie cum sa prinda.

    Mersi mult

    • Ruxandra Luca spune:

      Maria, mi-as dori tare sa te ajut, insa mi-e greu sa dau sfaturi in astfel de situatii, pentru ca nu sunt specialist, pentru ca nu sunt langa tine si pentru ca atunci cand vorbesc despre anumite lucruri, o fac in general din experienta, iar eu de aceasta problema nu m-am lovit. Nu uita ca cele mai multe femei pot alapta,aproximativ 98%, asa ca situatia ar trebui sa se rezolve. Te-as indemna totusi sa te bazezi mult pe instinct, bebelusul stie si el in mod natural ce are de facut. Si sa fii pe cat posibil calma si rabdatoare. Stiu ca poate fi epuizant la inceput, pana va prindeti amandoi cum stau lucrurile, dar apoi se schimba multe. Si incearca sa cauti cat mai curand un consilier in alaptare, daca sfaturile pe care le-ai primit de la personalul medical nu ti-au fost de folos. Sa va fie bine!

  2. cami spune:

    Am alaptat 2 ani un copil care s-a nascut cu 2 dintisori….am avut dureri aproape 2 saptamani dar nu din cauza dintisorilor…daca chiar vrei si iti dai silinta alaptatul chiar este linistitor,placut…acum avem aproape 3 ani si cateodata imi mai doresc sal simt asa aproape de mine cum il simteam cand il alaptam…e un sentiment unic…atunci chiar simti o legatura intre tine si puiut…

  3. Flavia spune:

    Buna,

    Il alaptez pe bebelusul meu in varsta de numai 12 zile (tot Aris 😊) si am aceasta problema cu ranile la maneloane. Folosesc creme si glicerina,insa el le apuca cu putere si suge cu aceeasi putere. Tu ce creme foloseai? Inteleg ca au fost foarte eficiente, poate este nevoie sa incerc altceva.
    Multumesc

    • Ruxandra Luca spune:

      Draga Flavia, sa fie sanatos Aris al tau si sa-ti aduca numai bucurii! 🙂 Te inteleg perfect cu ranile, pentru ca in ultima vreme, de cand cu dintisorii bebelusului meu, s-au mai complicat lucrurile, iar cremele cu lanolina (Multi Mam, Lansinoh) nu fac fata decat la rani superficiale, asa cum am tot avut. Dar stii ce ma ajuta fantastic acum? Compresele de la Multi Mam pentru ingrijirea intensiva a mamelor care alapteaza. Sunt imbibate cu niste substante foarte eficiente si sigure pentru puiut, in sensul ca nu trebuie indepartate inainte de a suge. Cel putin asa scrie pe prospect si eu exact asa am procedat. Tin mereu cate o compresa din asta intre doua reprize de alaptat (numai la stangul, doar acolo am probleme). Avantajul la noi este ca puiul e deja mare si suge rar, asa ca e timp suficient pentru vindecare intre doua reprize de supt, care pot fi si la distanta de 10 ore. Eu spun sa aplici linistita compresele astea, sunt cel mai eficient tratament dintre cate am testat pana acum. Am mai folosit si Sudocrem (cu care il mai dau si pe el daca are rani de orice fel), insa acesta trebuie ft bine indepartat inainte de supt. Se recomanda, de asemenea, sa stai cat mai mult cu sanii la aer, pentru a-i ajuta sa se vindece. Am observat ca si asta ajuta. Sa va fie bine si sa ma tii la curent, te rog.

  4. Emella Ivan spune:

    Frumoasa povestea voastra si interesante sfaturi. Sper sa citeasca multe mamici si sa nu renunte la primele dureri … Si noi, avem o poveste asemanatoare cu a voastra: la primul baiat, in urma cu 7 ani, am ratat alaptarea… Mi-a parut tare rau si la al 2-lea, m-am informat din timp si din plin si am fost sigura ca il voi alapta. Asa si a fost: Aris ( tot un Aris si la noi 😊❤️), a fost alaptat pana de curand , 2 ani si 7 luni…. De 5 saptamani am oprit alaptarea si inca incercam sa ne adaptam cu noua situatie…atat el cat si eu…. A fost tare frumoasa aceasta perioada, a trecut parca prea rapid… Multa iubire si liniste era si la noi…. Nu a fost greu inceputul ( dupa nastere mi l-a pus pe burta si Aris s-a tarat pana la sanul stang si a inceput sa suga 😘❤️)…dar intarcatul e destul de greu pt amandoi…. Alaptari frumoase va doresc si numai bine!

    • Ruxandra Luca spune:

      Multumim mult, numai bine si voua! Tare trista partea cu intarcatul. Eu imi doresc sa se termine la fel de lin si de firesc cum a fost mereu. Si asa simt ca va fi.

  5. Luana Andreea spune:

    Felicitari pentru faptul ca te-ai documentat, pentru dorinta, pentru determinare si, mai ales pentru ca il alaptezi pe Aris! Maria are 2 ani si aproape 3 luni. Am nascut prin cezariana din cauza pozitionarii ei… lactatia s-a instalat imediat… merge la gradinita de 3 saptamani iar eu m-am intors la munca acum 4 luni. Ce vreau sa spun este ca o alaptez inca… si o voi face pana cand ea va decide ca trebuie sa ne oprim. Alaptatul este, asa cum spui tu, iubire. Si nu intentionez sa o privez de ceva atat de natural si de minunat 🙂
    Un articol plin de indrumari si foarte util! Felicitari! Te pup

  6. Simona spune:

    Buna Ruxandra si felictari pentru blog!
    As dori sa te intreb pana cand intentionezi sa il alaptezi pe bebe ?
    Mersi

    • Ruxandra Luca spune:

      Multumesc frumos! Asa cum am spus mereu, nu mi-am stabilit limite de niciun fel. Hotaram din mers, ne adaptam. Voi respecta in primul rand ceea ce isi doreste si ceea ce simtim amandoi.

  7. Irina spune:

    Am citit postarea ta si plang cu sughituri. Eu nu reusesc deloc sa-l atasez pe puiutul meu de 9 saptamani si am fost deja la doi consultant in alaptare si maine vine o a treia persoana. Ieri i-am dat din biberon ca nu am putut. Si el se uita la mine parca a repros. Am citit si vizionat o multime de articole si filmulete de pe net, dar in continuare e dureros, iar bebe se foieste la san. Pe tine ce te-a ajutat sa inveti sa-l atasezi? Cum reusesti sa bagi sfarcul adanc in gurita? Daca se ataseaza incorect, il las asa pentru ca stiu ca ii e foame si mi-e mila de el. Poate n-ar trebui sa fac asta? S-a invatat el cu in mod incorect de a suge? Sunt disperata. Cand voi simti si eu placerea suptului? Orice sfat imi e de ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.